Despre Platforma SOL

Platforma de soluționare on-line a litigiilor (SOL) este pusă la dispoziție de Comisia Europeană pentru a le permite consumatorilor și comercianților din UE sau din Norvegia, Islanda și Liechtenstein să-și soluționeze litigiile legate de produse și servicii cumpărate de pe internet, fără să apeleze la instanță.

Platforma SOL nu este asociată niciunui comerciant. O puteți folosi pentru a aduce reclamația dvs. în fața unei entități autorizate de soluționare a litigiilor.

Entitățile de soluționare a litigiilor sunt organizații sau persoane imparțiale care îi ajută pe consumatori și comercianți să ajungă la o înțelegere pe căi extrajudiciare. De obicei, o astfel de procedură este mai rapidă și mai ieftină decât una judiciară.

Platforma SOL este ușor de folosit, ghidându-i pe utilizatori pas cu pas. Ea furnizează traduceri în toate limbile oficiale ale UE și prevede termene limită pentru soluționarea reclamațiilor.

Datorită Platformei SOL, consumatorii pot obține soluții echitabile fie gratuit, fie cu cheltuieli foarte mici, iar comercianții pot evita proceduri judiciare costisitoare și pot păstra relații bune cu clienții.

Mai multe despre platforma SOL aici!